cu buze rosii
în spuza unor nori
si-atita
jaraticul ascuns
sub valul lor subtire de cenusa.
O raza
ce vine goana din apus
si-aduna aripile si se lasa tremurind
pe-o frunza:
dar prea e grea povara - si frunza cade.
O, sufletul!
Să mi-l ascund mai bine-n piept
si mai adânc,
să nu-l ajunga nici o raza de lumina:
s-ar prabusi.
E toamna.
Luian Blaga - Amurg de toamna
2 comments:
Frumos, frumos...frumos!
...ma cam repet :-) Scuze!
Imi place mult de tot!
Multumesc mult-mult :) - cat despre repetat , eh , nu-i nevoie de scuze !
Spor si lumina frumoasa sa ai !
Post a Comment