se aseaza toamna

Din virf de munti amurgul sufla

cu buze rosii

în spuza unor nori

si-atita

jaraticul ascuns

sub valul lor subtire de cenusa.

O raza

ce vine goana din apus

si-aduna aripile si se lasa tremurind

pe-o frunza:

dar prea e grea povara - si frunza cade.

O, sufletul!

Să mi-l ascund mai bine-n piept

si mai adânc,

să nu-l ajunga nici o raza de lumina:

s-ar prabusi.

E toamna.

Luian Blaga - Amurg de toamna